Interviu dr. John E. Upledger Creatorul Terapiei CranioSacrale si al Eliberarii SomatoEmotionala® (Ultima parte)

Tratamentul durerilor de cap prin Terapia CranioSacrala
10 aprilie 2019
Creatorul Terapiei CranioSacrale si al Eliberarii SomatoEmotionale® (II)
10 aprilie 2019
Interviu dr. John E. Upledger Creatorul Terapiei CranioSacrale si al Eliberarii SomatoEmotionala® (Ultima parte)
Distribuie

Ultima parte a interviului pe care dr. Upledger l-a acordat medicului Dennis Hughes pentru Share Guide, un articol cu informatii care va pot contura imaginea sistemului craniosacral, pentru cei care deja stiu ce inseamna acesta, iar pentru cei care acum afla de existenta sa textul de mai jos va va oferi o alta perspectiva asupra corpului uman.

Doctorul John Upledger a fost medic osteopat, cercetator clinician si inovatorul a doua forme de lucru cu corpul uman, Terapia CranioSacrala si Eliberarea SomatoEmotionala®. El este un profesor respectat si autorul unei carti excelente si informative numita “Tu si medicul din tine “.

 Editorul: Este important de mentionat pentru cititorii nostri ca ai inceput in privat practica, dar ai petrecut aproape zece ani ca si cercetator clinician si profesor de biomecanica la Universitatea de stat Michigan. Dupa aceea ti-ai intemeiat institutul?

Dr. John Upledger: De fapt am practicat in privat aproape 12 ani in Clearwater Beach, Florida inainte sa ajung in Michigan. Acolo l-am vazut pe Delbert Smith. Apoi m-am dus in statul Michigan in 1975. Mi-au propus o slujba de clinician/cercetator pe care am acceptat-o, ramanand acolo timp de 8 ani. Mai tarziu am predat la Fundatia Metiger in Topeka, unde o persoana din Biserica Unitatii m-a auzit vorbind si m-a intrebat daca nu as dori sa pornesc un centru de sanatate cu model holistic pentru bisericile lor. Am acceptat acea slujba pentru 3 ani. Dupa aceea am fondat propriul nostru institut in 1985 in Palm Beach Gardens, Florida.

Editorul: Cum se desfasoara evaluarea si tratamentul in terapia craniosacrala?

Dr. John Upledger: Tratamentul este numai prin aplicarea mainilor, iar evaluarea la fel. Exista un exemplu despre care pot vorbi. Este vorba despre inotatoarea olimpica, Mary Ellen Clark, care a castigat medalia de bronz la platforma inalta in Atlanta. Mary Ellen suferea de vertij (ameteli), ceea ce este comun la cei care fac sarituri de la mare inaltime. Fusese peste tot in tara pana cand a ajuns la mine in septembrie cu speranta ca se va putea reintoarce la sarituri. A trebuit sa renunte la sarituri cu 4 luni inainte de intalnirea noastra. Deci am evaluat-o cautand locurile in care ritmul craniosacral era blocat  si locurile in care ritmul se propaga in corp. Problema ei era ameteala. A fost tratata de nenumarati doctori la ureche, gat, nas si nimic nu a functionat.. Nu se mai putea scufunda. I-am scanat corpul asa cum facem la examinarea craniosacrala. Ceea ce am descoperit a fost o problema serioasa la partea distala a sacrumului si in sus,  pe tubul dural la cap, astfel restrictionandu-i osul temporal drept. Acesta la randul lui ii determina ameteala, deoarece mecanismele echilibrului sunt localizate in osul temporal. Mobilitatea normala de 10-12 cicluri pe minut era restrictionata in osul temporal. Nu avea rost sa misc osul temporal fara a stii cauza blocarii acestuia. Aceasta a venit de la partea inferioara a spatelui. Am putut determina cauza ca fiind o veche rana la genunchiul stang care ii afecta muschiul si fascia pana la partea de jos a spatelui, restrictionandu-i osul sacrum. Asta ii compromitea activitatea sistemului craniosacral care la randul sau a afectat osul temporal si o facea sa fie ametita. I-am reparat genunchiul, iar restul a fost floare la ureche, ea putandu-se intoarce la scufundari din nou. Apoi a castigat medalia de bronz la Olimpiada.

Editorul: Excelent! Cum se raporteaza asta la memoria tesutului si la ceea ce tu numesti chist energetic?

Dr. John Upledger: Cat timp am fost la Universitatea din Michigan am lucrat mult cu fizicieni, biofizicieni in special. Unul din lucrurile pe care le faceam acolo erau intalnirile de miercurea dimineata la care participau 5 clinicieni si 22 de doctoranzi pe diverse specialitati. Trecuseram de miscarea suturilor si ne ocupaseram in mare parte de sistemul hidraulic. Lucrand cu pacientii am spus: “Simt ca este un transfer, miscare de energie intre mine si ei, in timp ce lucrez asupra lor “. O cauza este faptul ca tii mainile nemiscate pe ei. Folosesti poate putina presiune pe un deget, mai misti putin una alta, dar per ansamblu mana ramane in acelasi loc, deci contactul cu mana, pielea, parul pacientului este constant. In acelasi timp faceam cercetare cu fotografia Kirlian. Realizam fotografii ale degetelor mele si ale pacientilor inainte si dupa fiecare sesiune de tratament. Am facut asta doi ani. Ceea ce am observat a fost ca, sa spunem ca veneai cu o durere de spate severa si lucram pe tine, prima fotografie Kirlian arata coroane slabe sau deficitare, acesta fiind numele pentru transmiterea de energie in afara corpului, emiterea de energie a acestuia. Puteam sa am coroane puternice, dar la sfarsitul tratamentului pacientul avea coroane puternice iar ale mele pareau slabite. Parea ca am cedat o parte din energia mea pacientului.

Apoi a venit intrebarea: – pe care am adresat-o fizicienilor – putem noi masura aceasta energie de transfer? O saptamana sau doua am fost ignorat apoi un pic i-am jignit spunandu-le ca daca stiau ce fac puteau descoperi si masura aceasta energie. Unul dintre fizicieni, Carney, s-a enervat foarte tare si a spus ca va veni cu mine sa demonstreze ca sunt un idiot. A inceput sa se uite la mine in timp ce tratam pacientii si sa ma intrebe de ce fac anumite miscari. In cele din urma, am ajuns sa studiem si sa facem inregistrari ale potentialului electric al corpului uman. Cautam potentialul de a varia al corpului considerand ca acest corp uman este o punga plina de conductori electrolitici si ca pielea este izolatorul care ii tine inauntru.

Cand fac diverse lucruri, de exemplu prin schimbarea pozitiei sau modificand ritmul cranial prin compresii pe anumite regiuni, se modifica potentialul electric al corpului per ansamblu, asa cum il masuram noi in partea inferioara a picioarelor. Ceea ce m-a facut acest fizician sa realizez este ca atunci cand gaseam pozitia corecta pentru un pacient pentru a-i reduce sau indeparta de tot durerea, potentialul electric pe care il masuram scadea exact atunci cand ajungeam in locul potrivit. Daca ramaneam destul timp pe acea pozitie, potentialul electric incepea sa creasca incetisor. Carney m-a intrebat cum am putut gasi acel loc. Dupa multa introspectie, mi-am dat seama ca atunci cand gaseam locul potrivit care indeparta durerea, ritmul craniosacral se oprea. S-a oprit in momentul in care potentialul electric al corpului scadea.

Ceea ce am descoperit aici era ca este o schimbare in potentialul electric atunci cand gasesc pozitia corecta. Dar cum am gasit pozitia corecta? Raspunsul meu este ca doar am urmat tensiunea corpului. Dupa multa munca am descoperit ca daca eram foarte sensibil si talentat gaseam usor pozitia. Ma duceam cu acel corp intr-o pozitie care alina durerea. Corpul ma ducea acolo. Apoi am aflat ca acelea erau pozitiile in care rana se produsese initial. S-a intamplat de nenumarate ori. In majoritatea cazurilor am lucrat cu rani cauzate la locul de munca.

Editorul: Deci corpul iti spune despre ranile mai vechi?

Dr. John Upledger: Da. Pacientul spune: “Oh, asta e exact pozitia pe care am avut-o cand am cazut si mi-am ranit spatele “. Eu nu stiam acest lucru, fizicianul meu Carney nu stia asta. Nici pacientul nu a stiut pana cand nu a fost pus in acea pozitie. Asa ca am numit-o “memorie a tesutului “ deoarece muschii ne duc exact acolo unde trebuie sa mergem. Cand ne aflam in acel loc calea ranii este o linie dreapta. Cu alte cuvinte, daca cad in fund  pe coccis (noada) pe o treapta, forta cu care eu ma lovesc de treapta se duce in corpul meu in linie dreapta. Dar cand corpul este drept, linia este indoita. Energia nu poate iesi printr-o linie curba sau unghi de 90 grade. Cand readuc corpul in pozitia initiala si linia dreapta este refacuta atunci energia poate iesi pe aceasta linie. Am descoperit atunci cand masuram cu termograful ca obtineam cu unul, doua grade mai mult cand corpul elibera energie si de asemenea ritmul craniosacral era oprit. Cand caldura scadea, ritmul craniosacral pornea din noi si potentialul electric revenea la jumatatea valorii de dinainte. Am facut o corelatie intre aceste 3 lucruri, asa am invatat multa fizica. Carney a inceput sa aduca carti de la librarie si imi spunea: “invata asta si apoi pot vorbi cu tine “. A fost un bun profesor.

In orice caz, am hotarat ca in acest caz este vorba despre o energie haotica care intra – energia de la lovitura care intra in corp il dezorganizeaza. Corpul o poate disipa si nu ai rana continua. Daca corpul poate disipa acea energie straina care intra, este in regula, rana se va vindeca in 1-2 saptamani. Este vorba de acele rani care dureaza o perioada mai mare de timp si determina adevarate probleme care nu trec.

Editorul: Ranile mai adanci?

Dr. John Upledger: Rana s-a produs intr-un moment sau mod in care corpul nu a fost capabil sa disipeze acea energie straina – asa ca s-a concentrat intr-o mingiuta foarte mica. Atunci cand gasim calea prin care mingea va iesi, durerea va disparea. Numim aceasta compresie in minge a energiei straine – chist energetic. De fapt, Elmer Green de la fundatia Metiger i-a spus asa. Eu o descriam ca pe o entropie iar el a spus: “tu descrii un chist energetic “, iar ceea ce el a spus este mai corect. Tesutul isi aminteste cum sa te duca la locul potrivit, este ca si cum tesutul ar spune:” Daca faci asta cu mine, stiu cum sa scot energia inchistata de aici.” Daca urmezi corpul si o faci intr-un mod foarte atent, te va conduce la acea pozitie in care energia din chist poate iesi. Astfel o durere de exemplu care te-a suparat de 5 ani dispare.

Editorul: Este remarcabil. Testati ceea ce mi-ati spus cu ajutorul tehnicii de fotografie Kirlian si alte instrumente?

Dr. John Upledger: Da. Am facut un test de poligraf cu Carney. Era inainte de epoca computerelor super performante. Obisnuiam sa facem un test cardiac si unul de respiratie, apoi un test al potentialului electric in intreg corpul la ambele picioare. Foloseam electrozi. Am decis arbitrat sa pozitionez unul la 4 cm deasupra genunchiului pe fiecare parte. In acest mod eram departe de electricitatea creierului si cea a inimii. Carney a realizat un instrument special care putea adauga variatii pozitive sau negative. A acordat aparatul la ce alte electrografe denumeau “zgomot”. El a finisat intr-atat instrumentul incat a rezultat un sablon pe care-l puteam citi. Apoi am decis ca vom studia caldura rezultata cand vedeam energia iesind si aparatul Kirlian ne-a oferit o idee de ansamblu daca coroanele se imbunatateau sau nu. De fapt, daca pacientul era sau nu mai bine.

Editorul: Fascinant. Un lucru pe care l-am observat este faptul ca pentru cei care nu practica sau cei carora li se aplica tehnica, aveti ceva numit Ateliere “Share Care “. Acestea se tin nu numai la institutul din Florida, dar si in tara de diversi practicieni?

Dr. John Upledger: Da, in SUA, Europa, Australia, Noua Zeelanda si Japonia deasemenea.

Editorul: Deci asta este valabil pentru cei care vor sa invete baza. Daca sunt interesati sa aiba un certificat de la voi, vin in Florida?

Dr. John Upledger: Toate nivelurile sunt predate peste tot in lume, exceptie facand nivelul avansat. Primele 5 niveluri se invata in toata tara iar al 6 lea nivel ii invat chiar eu.

Editorul: Ce credeti ca se va intampla in secolul urmator cu munca direct cu corpul uman?

Dr. John Upledger: Cred ca munca direct cu corpul uman va inflori, deoarece sistemul de sanatate actual devine din ce in ce mai impersonal si tehnologizat. Am avut zilele trecute un pacient care avea o infectie cu virusi care ii invadase creierul si nimeni in spital, timp de 4 zile, nu s-a apropiat la mai putin de 6 pasi de el. Totul a fost realizat de computer tomograf si nici un doctor nu l-a atins. Cred ca situatia umana este ca tanjim dupa comunicare cu cineva la nivel de atingere. Daca cineva lucreaza direct cu corpul uman si este bine intentionat si sensibil la nevoile persoanei din fata lui, atunci poate determina o autovindecare pe care o masina nu o poate face. Ce vad de fapt este ca se petrece o mare polarizare. Sunt oameni care sunt prinsi de tehnologie si masini si mai sunt altii care migreaza catre munca cu corpul uman deoarece implica contact unu la unu, persoana la persoana. Lucrul cu corpul omenesc va deveni din ce in ce mai educat. Cu cat intelegi mai mult corpul si lucrezi cu el, cu atat poti facilita autovindecarea acestuia. Sunt o gramada de oameni care s-au saturat sa plateasca foarte multi bani pentru pastile.

Editorul: Lucrul cu corpul uman este complementar sistemelor existente, dar nu cred ca ne putem descotorosi cu totul de medicina vestica.

Dr. John Upledger: Nu vreau sa fac acest lucru. Am practicat in acele vremuri cand faceam electrocardiograme, dar ascultam pieptul pacientului si cu stetoscopul, pe care il tineam cu mana. Doctorii nu prea mai fac asta, de aceea oamenii se indreapta catre cei care lucreaza direct cu corpul uman. Munca cu corpul uman este directia in care se indreapta din ce in ce mai multi oameni, doar din simplul fapt ca exista acea relatie interpersonala.

Editorul: Asta pentru ca oamenii tanjesc dupa relatii interpersonale.

Dr. John Upledger: Tu te-ai nascut cu necesitatea de a fi legat de mama ta, iar acest lucru nu se termina niciodata. Cand ai 40 ani tot ai nevoie de cineva cu care sa relationezi, sa te lipesti. Daca te duci la doctor iar acea persoana nu te atinge si o vezi doar printr-un paravan sau la capatul celalalt al unei mese unde completeaza reteta, aceasta nu iti satisface nevoile! Daca te duci la un tehnician maseur si iti faci un masaj sau te duci la Spa plus un masaj, te simti mult mai bine. Ce as vrea sa se intample este ca doctorii din spatele meselor sa invete sa atinga, sa puna mana din nou asa cum faceam noi cu 30 de ani in urma.

De Dennis Hughes, editorul Share Guide Publisher

Traducere in limba romana de Aureliana Corcodel

Traducere revizuita de dr. Gabriela Paula Florea

Sursa foto: John E Upledger on Facebook (https://www.facebook.com/upledger?fref=ts)

Tags: terapia craniosacrala metoda upledger si eliberarea somatoemotionalachist energeticpatologieritm craniosacralelectricmemoria tesutuluicocciskirlianvirusautovindecaremedicina vesticamedicina complementaraUpledger

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *